Veniturile trimestriale ale aplicaţiilor de mobil au ajuns la 29 de miliarde de dolari, acestea sfidând cu siguranță criza mondială generată de pandemie. Cele mai mari venituri le-au atras TikTok, YouTube şi Tinder. Zoom este noul venit în topul celor mai descărcate aplicaţii de mobil.
Veniturile în trimestrul trei al acestui an au crescut cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi au ajuns la 29 de miliarde de dolari, transmite Mediafax. Două treimi din veniturile totale sunt generate de aplicaţiile din AppStore, deşi Apple are doar 25% din piaţa de dispozitive mobile.
Într-un clasament al celor mai profitabile aplicaţii, pe primul loc se situează TikTok, în ciuda scandalurilor din Statele Unite şi India. Pe locul doi este YouTube, iar pe locul trei Tinder.
Ca număr de descărcări, TikTok conduce clasamentul, urmată de Facebook şi de Zoom, înaintea unor aplicaţii mult mai populare, ca Instagram sau Whatsapp.
Iar tendințele pentru trimestrul 4 arată către noi zone în care tehnologia şi pandemia dictează, cum ar fi aplicaţiile pentru cumpărături de produse alimentare, pentru firme de spălătorie şi chiar pentru meditaţie.
China ByteDance, compania care deține Tik Tok, a anunțat că aplicația valorează 60 miliarde de dolari.
Donald Trump și-a dat acordul ca Oracle și Walmart să cumpere o parte din acțiunile Tik Tok, pentru a putea funcționa legal în SUA.
Potrivit Bloomberg, citat de Mediafax, Oracle și Walmart au dreptul să cumpere 12,5%, respectiv 7,5% din Tik Tok, care va deveni Tik Tok Global, cu sediul central în Texas.
Cele două companii ar urma să plătească 12 miliarde de dolari pentru acest privilegiu.
Pe piața din SUA, Tik Tok produce între 20-50 miliarde de dolari, iar Oracle va avea acces total la coduri, astfel încât datele utilizatorilor din SUA să fie în siguranță.